All posts by Cristiana Levitchi

About Cristiana Levitchi

Specialist in dezvoltare personala, psihoterapie, psihologie clinica, parenting, constelatii sistemice, brainspotting, coaching, nlp, supervizare psihologie clinica, formare Web - www.sensart.ro Bloguri - http://crisalev.wordpress.com, dezvoltare-personala.sensart.ro Articole - cafegradiva.ro/author/cristianaalexandralevitchi Carti personale - www.sensart.ro/despre-iluzii-mituri-amagiri.html Abonare newsletter - www.newsletter.sensart.ro//?p=subscribe&id=1

Fidelitatea in relatii

Ne putem simţi atraşi de alte persoane din afara cuplului, însă asta nu înseamnă că este nevoie să ne punem dorinţa în act. Putem rămâne fideli în pofida dorinţelor noastre.

Nu este aşa de uşor să vorbim despre fidelitate în cazul în care într-un cuplu sunt implicate foarte multe forţe mai mult sau mai puţin conştiente, variabile şi nevoi (spuse sau nespuse, împlinite sau neîmplinite). De aceea este bine ca la începutul unei relaţii partenerii să vorbească despre cum văd ei fidelitatea şi infidelitatea ca să ştie din ce punct pornesc şi dacă sunt de acord fiecare cu valorile şi ideile celuilalt.

Mai există apoi variabile inconştiente, care nu pot fi discutate, pentru simplul fapt că partenerii nu sunt conştienţi de ele. De aceea o cunoaştere bună a propriei persoane poate pune la punct multe aspecte în cuplu. Încă la noi în ţară cuplurile nu merg la consiliere “pre-maritală”. Aceasta consiliere ar scuti multe cupluri de aşteptări irealiste şi eşecuri. Cuplurile ajung la psihoterapie deseori când sunt în criză. Este mai bine să previi decât să tratezi. Încă nu avem o cultură a prevenţiei. O igienă personală psihologică este de dorit pentru fiecare dintre noi şi pentru cuplu.

Fidelitatea în cuplu este necesar să fie o valoare a ambilor parteneri, altfel, unul dintre ei va considera că dacă înşeală într-un anumit moment nu a fost infidel. Este, de asemenea, necesar ca cei doi să îşi explice foarte clar ce înseamnă pentru fiecare fidelitate şi lipsă de fidelitate. Altfel, se pot naşte multe confuzii şi probleme.

Dacă o persoană are ideea că partenerii înşală, va găsi inconştient un partener care să îi confirme concepţiile despre parteneri şi relaţii.

A înşela înseamnă nu numai o implicare sexuală, ci şi o implicare afectivă, intelectivă într-o altă relaţie.

Femeile pot înşela la fel de mult ca şi bărbaţii, însă datorită cutumelor sociale, ele sunt mult mai discrete cu acţiunea lor. Deseori femeile înşeală deoarece nu se mai simt iubite şi apreciate.

Care ar fi unele cauzele ale aventurilor:

  • O persoana înşală din curiozitate, sau considerente de genul : “Dacă alţii o fac eu de ce nu?”. Uneori o astfel de socoteală poate ascunde disfuncţii psihologice maiprofunde.
  • O altă persoană doreşte să îşi reconfirme atractivitatea (are stima de sine scăzută) sau înşală când trece prin diverse probleme personale, profesionale care nu au a face cu relaţia de cuplu.
  • Alta înşală când are loc o criză în cuplu (provenită din familia extinsă, venirea pe lume a unui copil, decesul cuiva din familie, pierderea locului de muncă). Chiar şi evenimentele fericite sunt pe lista de evenimente stresoare. Infidelitatea în aceste cazuri este o formă de a nega/uita problemele. În această situaţie este vorba de lipsa de responsabilitate şi maturitate a persoanei în cauză.
  • Altă persoană înşeală pentru că are idei greşite/iluzii despre cum să fie partenerul/partenera şi despre relaţii. Aceste idei preconcepute, convingeri mai mult sau mai puţin realiste nu sunt puse la îndoială şi nici discutate cu partenerul, astfel lipsa de comunicare poate duce la o încercare neeficientă de a rezolva o problemă prin infidelitate. Cum imaginea ideală nu corespunde cu persoana reală, atunci persoana care înşală crede că o altă persoană ar putea corespunde idealului. Este o iluzie ca oricare alta. Nici o persoană reală nu corespunde total idealului din mintea noastră. Deseori, cealaltă persoană are trăsături opuse partenerei/partenerului oficial/oficiale însă şi alte defecte.
  • O altă persoană are tendinţa de a înşela, pentru a nu fi părăsită, înşelată şi atunci înşală prima. Aici avem de-a face cu o teama de intimitate şi posibil o traumă legată de ataşamentul primar. ( O persoană care înşală ea prima s-a simţit părăsită de părinţi. Poate avea stil de ataşament evitant). O astfel de idee ascunde o convingere profundă de esec în iubire, care deseori este clarificată şi rezolvată dacă persoana urmează o psihoterapie.
  • Altă persoană înşală, nefiind niciodată multumită de ceea ce are. Vrea mereu lângă sine partenerul/partenera perfect/ă. Mania perfecţiunii nu duce decât la nefericire, persoana rămânând singură până la urmă. A căuta mereu şi mereu o persoană “Perfectă” nu arată decât imaturitate emoţională şi lipsă de realism. Este o dorinţă infantilă care ascunde o nedesprindere de unul dintre părinţi. Uneori şi părinţii alimentează această dorinţă patologică. Cred că aţi auzit de multe ori când unul dintre părinţi devalorizează pe oricine are o relaţie cu fiul/fiica, spunând: “Nu e bun/ă pentru tine. Îţi trebuie mai mult”. Practic, un om care trece de la un partener la altul este inconştient încă legat de unul dintre parinţi. Această legătură împiedică o relaţie de lungă durată şi favorizează adulterul, infidelităţile. Sunt mame care îşi încurajează fii să îşi înşele partenerele, pe de o parte fiind tributare ideilor socioculturale cum că “bărbatul oricum calcă strâmb măcar o dată în viaţă” şi dintr-o dorinţă inconştientă de a nu işi pierde “copilul” (“merge cu mai multe, însă tot la mine se întoarce).
  • Alteori putem găsi cauzele infidelităţii în relaţiile transgeneraţionale din familia persoanei. Dacă o persoană a avut un părinte, sau ambii, sau bunici, unchi, mătuşi infidele/infideli există o mare şansă de a repeta istoria familiei. Dacă persoana care are în istoricul transgeneraţional infidelităţi se căsătoreşte cu o persoană care are şi ea infidelităţi se prea poate ca fiecare să aibă idei disfuncţionale despre relaţii, astfel încât una să ajungă să înşele şi alta să fie înşelată.
  • Alte persoane înşală deoarece au avut din copilărie un stil de ataşament evitant sau dezorganizat, care nu le-au insuflat ideea de siguranţă în relaţii. Această incapacitate le face pe aceste persoane să treacă foarte uşor de la o relaţie la alta sau să aibă parteneri multipli şi în acelaşi timp. O persoană cu stil de ataşament evitant ar putea să înşele deoarece se simte la un moment dat prea apropiat de partener şi acest lucru îi conferă anxietate. De fapt fuge de intimitatea autentică.
  • Alte persoane înşală pentru simplul fapt că doresc să termine cu relaţia actuală şi îşi aleg o supapă. Deseori fac în aşa fel încât partenerul să afle infidelitatea, în speranţa că tot partenerul va pune punct relaţiei. Aceste persoane nu îşi asumă responsabilitatea unei rupturi, preferând să iasă basma curată din relaţia pe care nu doresc s-o salveze.

Persoana care este înşelată poate să aibă un scenariu de viaţă complementar cu persoana care o înşeală. Astfel, îşi poate alege inconştient un partener care o înşală şi îşi întăreşte concepţiile de viaţă.

O persoană care a înşelat o singură dată există şansa să nu mai înşele, iar o persoană care are un trecut plin de înşelătorie este posibil să înşele în continuare.

Cert este că dacă partenerul află infidelitatea celuilalt, se mai poate salva ceva. Infidelitatea poate fi chiar un punct de pornire pentru o relaţie matură şi autentică (nimeni nu spune că fără efort, perseverenţă şi sentimente contradictorii).

Dragostea nu este ceva care se întâmplă, ci ceva care se construieşte în fiecare minut. Restul necesită timp acordat şi răbdare. Să te reîndrăgosteşti iarăşi şi iarăşi de aceeaşi persoană, iată eterna provocare.
Fragment  din cartea Despre iluzii, mituri, amagiri

Advertisements

Cum invatam sa iubim?

Ce este iubirea? Multe persoane confunda atracţia cu iubirea. Multe persoane confundă acel sentiment de “fluturi in stomac” cu iubirea. Multe persoane considera ca daca exista pasiune atunci un cuplu poate supravieţui. Deseori suntem intoxicaţi cultural de-a lungul vremii privind ideile despre dragoste.

Filosofii si moralistii francezi au analizat iubirea la microscop si au ajuns la niste adevaruri psihologice. De exemplu, François de La Rochefoucauld spunea acum ceva vreme si cred ca este inca valabil, cam aşa: “ca unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca nu ar fi auzit vorbindu-se de iubire”. Cu alte cuvinte iubirea este determinata social si cultural.

Multi dintre noi pornim in viata cu diverse idei despre iubire pe care le preluam de la parintii nostri, de la societate. Noi gandim si traim o relatie dupa niste convingeri si credinte deseori eronate, preluate cultural (parinti, societate, stramosi, biserica si alte institutii).

Primul lucru pe care il invatam despre iubire este relatia cu prima persoana de atasament – mama si tata si apoi bunicii, educatorii, profesorii. Daca am fost primiti bine pe aceasta lume, o sa avem capacitatea de a ne iubi pe noi insine si pe altii. Freud a denumit acest lucru – compulsie la repetitie. Daca o persoana a avut un stil de atasament nesigur, mai mult ca sigur va alege un partener cu acelasi stil de atasament.
Pana persoana nu constientizeaza repetitia relatiilor negative cu primele persoane de atasament si lipsa de satisfacere a nevoilor din copilarie, va alege mereu si mereu relatii disfunctionale.

A doua mare lectie despre iubire este data de relatiile transgeneraţionale de cuplu, ale parintilor nostri, ale bunicilor nostri. Cautati si analizati relatiile stramosilor si o sa aveti in fata schema voastra de iubire. Este posibil sa aveti acelasi gen de relatii de cuplu sau dimpotriva opuse, sau sa preluati unele aspecte din relatia stramosilor si alte aspecte sa fie diferite. Important este ca acele relatii sa fi fost functionale si fericite pe ansamblu. Sunt persoane care se afla in opozitie cu valorile din familia proprie si atunci in spirit de rebeliune isi aleg un partener indezirabil pentru familia lor. Daca familia a fost excesiv de dependentă si unita, predecesorul poate sa se revolte si sa devina foarte inconstant in relatiile parteneriale. Deseori nu este vorba de dragoste, ci doar de o rebeliune impotriva familiei de origine.

Se prea poate ca unele persoane care au vazut in familia lor relatii violente in cuplu sa nu isi gaseasca partener, crezand ca relatiile sunt neplacute si mai bine sa se lipsească. Astfel nu vor avea nici o relatie durabilă si isi vor alege inconstient sau constient parteneri care nu doresc relatii de durata.

In alt caz, o alta persoana a văzut in familie relatii armonioase, fara cearta si a tras concluzia ca intr-o relatie daca te certi nu e bine si ca atare va parasi o relatie in care partenerul este confruntativ.

In ambele situatii persoanele sunt prada unor idei gresite despre relatii. După analistii tranzactionali modul de a iubi si a ne raporta la iubire-dragoste se regaseste in povestile/basmele/romanele preferate in copilărie/adolescenta care sunt congruente cu scenariul de viata.

Contrar credintelor, basmele nu sunt povesti pentru copii. Şi ideea că basmele ne invata lecţii este un mit. Autoarea considera ca basmele ofera surse de aventura. Şi daca analizam bine, asa si e.

Cine nu a stat cu sufletul la gura sa vada dacă Scufita Rosie e mancata sau nu de lup, sau Alba ca Zapada moare otravita sau nu, sau Cenusareasa e prinsa de mama vitrega sau nu si tot aşa? Basmele oferă adrenalina.

Basmele arata deseori conflicte din viaţa reala a persoanei (din viata de familie si din spatiul apropiat al copilului). Nu intamplator, o fetita a carui tata s-a recasatorit are ca basme preferate Alba ca Zapada si Cenusareasa, sau un copil care a venit pe lume tarziu intr-o familie are ca basme preferate “Fat Frumos din Lacrima sau Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Noi ne identificăm cu unele eroine si eroi si acestia ne definesc modul de a ne trai viata. Celelalte personaje din povesti le vom regasi in viata reala in partenerii nostri. De foarte multe ori si noi însine vom schimba rolurile pe parcursul vieţii, fiind pe rând alte personaje din poveste. În majoritatea basmelor există un triunghi dramatic: Persecutor, Salvator, Victimă. Gândiţi-vă numai la două basme foarte cunoscute: Cenuşăreasa şi Albă ca Zăpada. În fiecare există rolul de Persecutor: mama vitregă, surorile; de Victimă: Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa şi de Salvator: piticii, vânătorul, zâna bună, prinţul.

Cunoscând aceste lucruri este important să inventăm poveşti şi basme, având în vedere impactul puternic asupra vieţii lor de mai târziu.

Puteţi să analizaţi ce stimă de sine are o persoană care a avut ca basm preferat Răţuşca cea urâtă? Cum se mişcă ea prin viaţă? Şi ce părere are despre ea însă şi, despre alţii şidespre lume?

Mai tarziu romanele de dragoste (La răscruce de vânturi, Mândrie şi prejudecată, Pe aripile vânturilor, Madame Bovary, Mătănii, Maytrei, Anna Karenina) conţin şi ele aceeaşi schemă şi produc  iluzii asupra ideii de dragoste. Romanele de dragoste mai au o caracteristică: arată o iubire ideală, iluzorie care nu se consumă de cele mai multe ori, ci rămâne la nivel platonic. Marile poveşti de dragoste înfăţişate de scriitori şi filme sunt doar nişte mituri în care ne place multora să credem (Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, Orfeu şi Euridice). Dacă Romeo şi Julieta nu aveau interdicţia iubirii lor oare ne mai captiva aşa de mult povestea lor, care poate se termină în bucătărie cu o Julieta plină de nervi că Romeo al ei nu o ajuta la curăţatul cartofilor sau cu un Romeo sătul de cicălelile consoartei?

Acelaşi impact negativ asupra structurării vieţii de cuplu, o au şi filmele romantice. Filmele romantice afectează viaţa de cuplu în negativ deoarece cresc aşteptările irealiste ale partenerilor genul mitului: “Dacă mă iubeşte trebuie să ghicească, aşa am văzut că face X în film… şi aşa am citit în X roman de dragoste”.

Fragment din cartea Despre iluzii, mituri, amagiri – editura Ascendent, 2011.

Despre iubire…

Ce este iubirea? Multe persoane confunda dorinta sexuala, atractia cu iubirea. Multe persoane confunda acel sentiment de “fluturi in stomac” cu iubirea. Multe persoane considera ca daca exista pasiune atunci un cuplu poate supravietui. Multi dintre noi pornim in viata cu diverse idei despre iubire pe care le preluam de la parintii nostri, de la societate. Marile povesti de dragoste infatisate de scriitori si filme sint doar niste mituri in care ne place multora sa credem (“Tristan si Isolde”, “Romeo si Julieta”, “Orfeu si Euridice”). Daca Romeo si Julieta nu aveau interdictia iubirii lor oare ne mai captiva asa de mult povestea lor, care poate se termina in bucatarie cu o Julieta plina de nervi ca Romeo al ei nu o ajuta la curatatul cartofilor….sau cu un Romeo satul de cicalelile consoartei. Multe filme care infatiseaza o relatie intre o femeie si un barbat au un final fericit, de cele mai multe ori cu cei doi care isi pun pirostriile. Dar filmul nu mai arata ce se intimpla dupa nunta, cum reusesc cei doi sa se inteleaga, sa se adapteze unul la nevoile celuilalt, sa negocieze relatia, sa colaboreze.

Si atunci ce este iubirea, daca cele de mai sus nu arata iubirea…?

De multe ori in relatiile persoanelor reale indragostirea de inceput piere dupa 3 ani si uneori persoanele se trezesc in fata unei alteia necunoscute, pe care de fapt nu o cunosti deloc. Indragostirea de inceput “orbeste”, facandu-ne sa nu vedem decat ceea ce dorim noi sa vedem din celalalt, nu pe el insusi asa cum este cu defecte, vulnerabilitati, slabiciuni….

Indragostirea nu ne ajuta sa alegem constient o persoana, ne farmeca, dar ne inseala. Asta nu inseamna ca dupa ce ne dezindragostim nu putem alege constient sa avem o relatie cu acea persoana. Dragostea matura vis a vis de dragostea romantica/pasionala are avantajul ca imbina mult mai multe din domeniile vietii in viata de cuplu. In dragostea de inceput (mai ales cea care incepe prin indragostire) este implicata multa disponibilitate sexuala, ceea ce nu este deloc rau, dar cand aceasta dragoste se estompeaza este necesar sa existe alte valori.

Persoana indragostita de obicei crede ca partenerul “trebuie” sa-i citeasca gandurile. Aceasta este una dintre fantasmele relatiilor, ca si cum partenerul “trebuie” sa ne cunoasca si sa ne citeasca gandurile chiar daca nu-i spunem “pentru ca ne iubeste”. Realitatea este ca partenerul are nevoie sa afle de la noi ce dorim ca sa ne cunoasca si sa ne inteleaga mai bine. O dovada de iubire este sa cerem, sa oferim, sa ascultam sa raspundem, nu sa fim muti asteptand minuni.

Dragostea matura implica teluri de viata comuna, evolutie comuna, participare reciproca, intelepciune, empatie si multe alte ingrediente. Calitatea unei relatii de cuplu se masoara prin domeniile concrete ale vietii in doi (filosofie de viata, organizarea finantelor familiei, timp liber, problemele religioase, prieteni, relatii sexuale, obiective si scopuri importante, sarcini casnice, decizii legate de profesie si cariera). Intr-o relatie de parteneriat este necesar sa fim noi insine impliniti ca persoane pe plan profesional si interior. Nu alegem o relatie ca sa ne salveze de noi insine, ci ca sa crestem odata cu ea. Desigur putem sa ne rezolvam implicit anumite probleme de imagine in cuplu (deoarece ne simtim valorizati de partener), dar daca stima noastra de sine este foarte joasa, cuplul nu poate sa ne-o creasca, ci doar noi insine putem sa ne vindecam. Altfel, fara increderea noastra in noi, nu o sa ne consideram niciodata demni de stima si capabili de a iubi la randu-ne.

Dragostea poate fi cuantificata/concretizata pentru a o intelege mai bine. Ca sa aflam ce inseamna pentru fiecare iubire am putea sa ne intrebam ce este semnificativ pentru noi. Dr Gary Chapman, autorul cartii “Cele cinci limbaje ale iubirii” de Curtea Veche a descoperit ca ar exista moduri de cerere si exprimare a iubirii diferite prin: cuvinte de incurajare, timp acordat, primire de daruri, servicii, mangaiere.

Sa iubim si sa fim iubiti!

Acest articol a fost publicat prima data pe site-ul http://www.sensart.ro

Mituri despre femei si barbati in societatile patriarhale

Mituri despre femei si barbati:

“Un barbat trebuie sa aduca bani in casa si atat.”
“O femeie trebuie sa faca treaba in casa si sa faca educatie copiilor.”
“Un barbat care plinge e “slab” si mai nou nici femeia nu trebuie sa planga. (pentru ca e tot slaba)”
“O femeie care isi exprima furia este isterica sau nebuna.”
“O femeie care conduce masina, aduce bani in casa si nu isi creste copiii – e o sotie rea si o mama rea”
“Un barbat care nu bea nu e barbat”
“O femeie care bea nu e femeie”
“Toti barbatii inseala si e normal sa fie asa”
“Femeile ar trebui sa stie ca un barbat mai calca strimb si sa il ierte”

“Daca ne iubim partenerul, nu ne simtim atrasi de alte persoane”

(Adevar: ne simtim atrasi de alte persoane – este firesc, insa asta nu inseamna ca trebuie sa punem in practica dorinta.  A ne simti atrasi de alte persoane este in regula insa a pune in act este altceva)

“Daca partenerul/partenera calca strimb e vina celuilalt ca nu a reusit sa tina persoana in cuplu”

(Adevar: deseori e responsabilitatea ambilor, fiecare avand ceva de rezolvat din trecutul lor impreuna si individual)

Despre acceptarea sentimentelor proprii (ale altora) si igiena psihologica:
Social (deseori din cauza dogmelor bisericesti sau din cauza invataturilor stramosilor nostri),  nu suntem incurajati sa exprimam si sa ne acceptam anumite sentimente perfect normale si reale! A simti si a exprima furie, frica, tristete si bucurie este firesc normal si sanatos. Priviti un copil mic: cand i se ia o jucarie din mina plange cu foc, apoi peste 2 minute uita si se joaca cu altceva – avand capacitatea naturala de a rade – adica de a se bucura. Deseori in societatile occidentale – fetita este incurajata sa “faca pe plac” si are permisiunea sa isi exprime tristetea – plansul, insa nu si furia asa cum baiatul este incurajat sa fie “puternic” si are permisiunea sa isi poata exprima furia, insa nu si tristetea – plansul. Astfel asistam la patologii – femei care nu isi exprima furia si intra in depresie, barbati care nu isi exprima tristetea, isi manifesta agresivitatea si intra in depresie. Alteori barbatii ascund teama prin agresivitate (agresivitatea nefiind autentica in context ci doar o incercare de a ascunde un sentiment real). Este nevoie sa invatam sa exprimam sentimentele reale, nu sa le ascundem cu pseudo- manifestari.

Acest articol a fost prima data publicat pe blogul personal.