Despre reciprocitate ȋn iubirea romantică

Dacă ar fi să definim ce ȋnseamnă reciprocitatea ȋn contextul iubirii romantice, definiţia ar fi una simplă: ȋi iubim pe cei care ne iubesc. O descriere a acestei definiţii ar suna aşa: nu suntem cu adevărat iubiţi, decât atunci când vom ȋnvăţa că pentru iubire este nevoie de doi. Descrierea este una romantică, ȋnsă cum articolul este despre reciprocitatea ȋn iubirea romantică nu aş fi putut continua cu o descriere lipsită de romantism.

Descrierea mi-a fost inspirată de principiile adleriene ȋn psihoterapie, ȋnsă este o temă general abordată, studiată, cercetată de către specialiştii din toate orientările ȋn psihoterapie, psihologie şi nu numai. Sunt orientări care ȋn urma unor studii sau ȋn urma unor cercetări susţin faptul că ȋntr-o relaţie de cuplu, fiecare partener aduce o contribuţie de 50% ȋn relaţie, şi cum sunt doi…ȋn total 100%. Cert este că, indiferent de procentaje, fiecare partener are o contribuţie ȋn relaţie. Ȋn urma acestei contribuţii, intervine ideea de reciprocitate.

Ȋn cartea „Căile ȋndrăgostirii”, Ayala Malach Pines, spune că există studii din care reiese faptul că  procesul de ȋndrăgostire este determinat de către rolul important pe care ȋl joacă nevoile satisfăcute de către persoana iubită şi efectul erotic al confirmării faptului de a şti că o persoană se simte atrasă de noi. Totodată, momentele ȋn care participanţii la studiile respective au simţit că se ȋndrăgostesc, au fost următoarele: atunci când ceea ce oferea persoana iubită era ceva dorit de către ei (nevoi importante) şi atunci când persoana iubită exprimă iubire, apreciere, admiraţie pentru ei.

Atracţia romantică ȋnseamnă şi reciprocitate. Partenerul ȋţi oferă iubire şi satisface anumite nevoi: nevoia de siguranţă, de protecţie, te ȋncurajează, ȋţi validează faptul că eşti capabil de a realiza anumite lucruri, ȋntreţine conectarea, astfel tu te simţi conectat cu el, chiar dacă nu este lângă tine pe tot parcursul zilei sau ȋn fiecare zi, simţi că este acolo. Te simţi valoros, contezi şi eşti conştient de acest aspect pentru că partenerul te ȋncurajează să te simţi valoros. Apoi este nevoia de a te simţi admirat, atrăgător, s.a.m.d. La rândul tău, oferi şi tu partenerului iubire, manifestări ale ei şi ȋi ȋndeplineşti anumite nevoi, pe care le-am enumerat deja.

Reciprocitatea ȋn iubire ȋnseamnă să oferi iubire şi să primesti iubire. Dezbaterile cu tentă conflictuală asupra reciprocităţii ȋncep atunci când apar ȋn discuţie procentajele sau contabilizarea gesturilor ce exprimă iubirea, atunci când ȋncepi să enumeri ce a făcut partenerul pentru a-ţi demonstra că te iubeşte.

Reciprocitatea pozitivă sau benefică este acel schimb de gesturi ȋntre parteneri, sau ȋntre ȋndrăgostiţi, sau ȋntre iubiţi, ce exprimă iubirea şi care vin natural, pur şi simplu pentru că aşa simţi. Nu se contabilizează, nu se compară, se oferă şi atât. Și nu ţine doar de ideal! Există şi ȋn realitate! Se poate ȋntâmpla ca tu să ȋi oferi partenerului un cadou aniversar scump, o vacanţă ȋn…Caraibe. Vă bucuraţi ȋmpreună de vacanţă şi urmează la un moment dat aniversarea ta, când el ȋţi oferă o seară romantică acasă, moment ȋn care găteşte, lucru pe care nu ȋl face de obicei. De ce ai contabiliza sau compara? Oricare dintre cele două manifestări este una ce exprimă iubirea. Bucură-te şi atât! Sau dacă el sau ea uită că este ziua ta sau nu ȋţi răspunde la un mesaj sau nu ȋţi scrie ce vrei tu să citeşti sau să auzi…ȋncepi să taxezi rătăcirile lui sau ei? I se poate ȋntâmpla oricui, chiar şi ţie!  De asemenea, iubitul sau iubita nu ȋţi poate citi gândurile, deci se poate ȋntâmpla să nu ȋţi răspundă exact aşa cum te aştepţi. De exemplu, sunt familii ȋn care ziua de naştere nu se sărbătoreşte cu fast, sau nu face parte din zilele speciale, astfel ȋncât partenerul nu are dezvoltată deprinderea de a sărbători ziua ta aniversară cu fast. Nu ȋnseamnă neapărat că nu ȋi pasă de tine, pur si simplu nu a făcut parte din „cultura” lui familială. Ȋnsă, te poate surprinde cu un mic-dejun ȋn fiecare dimineată, valoare sau deprindere din „cultura” lui familială.

Ȋn momentul ȋn care taxezi mica rătăcire şi ȋncepi să deschizi agenda de contabilizare a manifestărilor din iubire sau pentru iubire, deja relaţia de cuplu nu mai funcţionează pe principiul reciprocităţii pozitive. Tendinţa este de a te ȋndrepta către reciprocitate negativă. Gesturile afectuoase pe lângă faptul că exprimă iubirea, ţin şi de apreciere, admiraţie, devotament, preţuire, ele nu se fac  dintr-o obligaţie prin care menţinem reciprocitatea ȋn cuplu. Pe principiul: să bifăm reciprocitatea!

Consider că reciprocitatea negativă ȋntreţine o luptă de putere, cu scopul de a obţine controlul asupra relaţiei, sau din dorinţa de a valida constant faptul că iubirea există, pe fond de nesiguranţă. Mai pot fi şi minusurile personale care au tendinţa de a ieşi la suprafaţă la un moment dat. Astfel, vorbim despre contabilizarea gesturilor de iubire.

Reciprocitatea pozitivă sau benefică exprimă pur şi simplu iubirea romantică, unde nu se contabilizează nimic, ci doar se trăiesc momentele.

Reciprocitatea negativă se va situa ȋntotdeauna pe zona neutilă a vieţii, te va epuiza. Nu uita că nu poţi forţa pe cineva să se manifeste afectuos faţă de tine exact aşa cum vrei tu sau cum ţi se pare ideal. Ȋşi va manifesta afecţiunea aşa cum simte el.

Acest aspect ţine foarte mult de valorile cu care a crescut ȋn cadrul familiei, de atmosfera familiei, de la cine a ȋnvăţat el sau ea afecţiunea şi cum se manifesta sau ce ȋnseamnă afecţiunea pentru el sau ea. Dacă va considera că poate să ȋnveţe ȋmpreună cu tine afecţiunea aşa cum o simţi tu, atunci va ȋncerca. Ȋnsă, daca nu va putea, iar tu te vei ȋncăpăţâna să ȋl determini să se manifeste aşa cum vrei tu, sentimentul de neapartenenţă pe care ȋl vei resimţi ȋţi va consuma toata energia, te va duce către zona neutilă a vieţii. Nu doar că vei deveni o companie dezagreabilă pentru el sau pentru ea, ȋnsă este foarte posibil să nu-ţi mai placă nici ţie foarte mult de tine…

Ȋn loc de ȋncheiere…ȋn urma acestui articol vei păstra agenda de contabilizare sau vei renunţa la ea?

Articol scris de Ştefania Adelina Dudău

Specialist licenţiat in Asistenţă Socială

Articole publicate în “Jurnalul Institutului de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană” (IPPA) şi blogul personal, “Blogul lui Stef”.

 

 

Cum ne alegem partenerul?

Fiecare dintre noi are o logica privata, anumite aspiratii, simte intr-un anumit fel iubirea, are un anumit tip de nevoi la un moment dat, astfel incat criteriile de selectie ale unui posibil partener vor fi diferite de fiecare data, uneori chiar si noi ni le vom schimba pe ale noastre, in functie de experientele sentimentale traite, lectiile de viata oferite de acestea sau datorita noii noastre viziuni despre iubire.

Nu incurajez ideea de sablon sau de profil general valabil,  un anumit tip de frumusete sau  un anumit tip de personalitate. In schimb, incurajez ideea de curaj de a fi imperfect din psihologia adleriana. De asemenea, imaginea partenerului ideal sau a celui la care aspiram sau pe care dorim sa il intalnim, se poate schimba in timp. Daca in adolescenta criteriul definitoriu este aspectul fizic, urmat de popularitate, pe parcurs, in functie de experientele sentimentale, vom mai adauga anumite calitati sau vom include limite, care vor fi in concordanta cu nevoile noastre. Treptat, vom avea nevoie si de altceva, nu doar de aspectul fizic: umor, creativitate, spontaneitate, aventura, adrenalina, tandrete, afectiune manifestata, conversatie, devotament, stabilitate, optimism, incurajare, incredere, si lista poate continua. Ideea este sa imbatranesti frumos alaturi de un om care vede in tine un mixt de frumusete, adica vede frumusetea ta exterioara, aspectul fizic placut, insa vede si frumusetea interioara. Si cum frumusetea este relativa, fiecare dintre noi va fi unic pentru partenerul lui atunci cand il va gasi pe The One and The Only One.

La inceput ne vom dori barbati atragatori, isteti, open-minded, activi social, afectuosi si tandri. Chimia pura, atractia va fi „criteriul de selectie”. Indiferent de cercetarile in domeniu ale specialistilor, chimia pura tot nu poate fi explicata sau inteleasa, ci doar exprimata prin beletristica, poezie, muzica, dans, arta. O simti, o traiesti, ii dai curs. Ulterior, experientele noastre in iubire ne vor indemna sa ne dorim ca ei sa fie puternici, protectivi, atenti, cu memorie buna, sa isi manifeste afectiunea constant si concret, sa fie deschisi catre nou si aventura, sa fie devotati, sa fie prezenti, sa ne incurajeze, sa fie uneori persoana resursa si da, ii vom alege pentru cum ne fac sa ne simtim alaturi de ei.

Tot experientele in iubire, ne vor determina sa ne alegem partenerul in urma unor calitati de pe o lista care poate exista efectiv sau pe care o avem in minte. Este ca si cum am bifa un To do list...Aceasta poate include calitati exagerate sau in numar mare. Vom porni din start cu aceasta idee preconceputa, care se poate numi si aspiratie inalta catre ideal. O astfel de aspiratie poate fi inspirata din filme, din literatura romantica, din poezie, muzica sau toate acestea cumulate. In realitate, este foarte putin probabil sau realizabil, pentru simplul fapt ca suntem imperfecti si este in regula sa fim asa. A fi imperfect iti da posibilitatea de a trai in realitate si cum marile povesti de dragoste din carti sau din filme, isi au inspiratia in realitate, cred ca este mai bine sa nu ne indepartam foarte mult, altfel urmatorul pas ar fi sa jonglam cu ideea de aspiratie catre schimbarea persoanei. Odata ce avem lista de calitati stabilita urmeaza sa identificam persoana care sa detina o parte din calitatile dorite de noi pentru un posibil partener. El are potential, ceea ce inseamna ca noi il putem schimba. El poate deveni asa cum vrem noi si acest lucru se va intampla tot pentru ca noi vrem. Insa, realitatea ne va demonstra apoi ca de fapt nu este asa. Oamenii nu pot fi controlati, nu putem avea o influentra asupra lor, doar daca ei ne permit acest lucru, doar daca ei vor. De asemenea, ei nu se vor schimba doar pentru ca vrem noi. Iar de aici vor incepe drame romantice.

O alta varianta de a alege un partener este legata de scopul pe care fiecare dintre noi il are in viata. El poate fi constientizat sau neconstientizat. Daca se intampla sa vrem sa ne confirmam sau credem in anumite idei pe care dorim sa le validam, este posibil ca alegerea partenerului sa ne serveasca unui scop si este despre noi si nu despre ei.

De asemenea, la un moment dat va conta si statutul social. Daca noi ne dorim o cariera sau avem deja o cariera in curs, este cumva firesc sa ne dorim ca si partenerul nostru sa creasca profesional. Tot in statutul social intra si o situatie financiara buna sau stabila, care sa ne permita un anumit confort, cu sens de bunastare.

Incearca sa observi un posibil partener inca de la inceput, inainte de a investi sentimente. Nu investi in ceea ce poate deveni el alaturi de tine, pornesti din start gresit. Eu nu spun ca el nu poate sa creasca profesional sau moral, insa o poate face doar daca vrea sa creasca. Cel mai important lucru este sa il alegem in functie de miscarea lui fata de noi, in functie de atitudinea pe care o are fata de noi vs. ceilalti, dupa fapte, concret. In general, faptele sau miscarea iti arata mult mai mult decat o pot face cuvintele, mai ales ca uneori nu putem verbaliza exact ce simtim sau nu o putem face asa cum ceilalti se asteapta sa o facem. Psihologia adleriana are un pricipiu foarte frumos, care se pliaza foarte bine pe acest subiect si anume: ”Daca vrei sa stii care este scopul unei persoane, ce doreste cu adevarat, crede mai bine limba din pantofi decat limba din gura. Priveste miscarea, uita-te la comportamentul sau. Trebuie sa privim comportamentul si miscarea”. Poate fi o varianta de a alege!

Ce urmeaza dupa “Drunk in love”…

Imi place sa asociez procesul de indragostire cu expresia „Drunk in love”. Procesul de indragostire presupune componente din biologie, reactii chimice, stimuli olfactivi (mirosuri), sexualitate si putina neurologie. Toate acestea sunt interconectate, ele functioneaza impreuna si actioneaza impreuna.

Metaforic vorbind, “Drunk in love” este un cocktail ce presupune mixtul de ingrediente de mai sus, date bine prin shaker. Procesul in sine este fascinant, complex si are un impact devastator uneori. Mai pe scurt ar fi: atractie vs. chimie pura, sexualitate si „how works the brain” aceasta informatie. Magnetii sexuali care declanseaza totul sunt feromonii, in momentul in care acestia gasesc un raspuns social din partea persoanei fata de care simtim atractia, inseamna ca exista o chimie. Din moment ce vorbim despre chimie, este clar ca sunt implicate doua elemente in formula, un El si o Ea. Odata ce s-a creat chimia, aceasta va duce catre sexualitate, care presupune aparitia unor „hormoni de alint”, cu rol de a stabiliza relatia dintre cei doi. De aici, poate sa apara devotamentul si implicarea emotionala, care impreuna duc la atasament. Astfel, putem vorbi despre activitatea de la nivelul sistemului limbic profund, responsabil de controlul asupra starii de spirit, crearea legaturilor umane, control asupra libidoului, procesarea simtului olfactiv, controlul motivatiei, stocarea amintirilor cu incarcatura mare emotionala. De asemenea, din punct de vedere neurologic, interactiunea cu ceilalti, mirosurile, sexualitatea si sistemul limbic profund sunt in stransa legatura, sunt interconectate si functioneaza impreuna. Legaturile emotionale pot sa apara, deoarece prin sexualitate se produc modificari neurochimice in creierul celor doi. Dupa ce s-a creat atasamentul, tendinta este de a te gandi in mod constant la persoana fata de care ai dezvoltat o legatura emotionala. Aceasta tendinta include o concentrare maxima, dorinta, motivatie, asumarea riscului de a face totul pentru acel cineva. Prin activitatea de la nivelul ganglionilor bazali, se integreaza sentimentele, este stimulata motivatia, apare starea de euforie, extazul. Intra in proces serotonina si dopamina, neurotransmitatori ai creierului, unde dopamina moduleaza motivatia si focalizeaza atentia, iar serotonina controleaza starea de sprit si poate deplasa atentia. Atunci cand procesul de indragostire este in plina desfasurare, serotonina scade, iar dopamina creste. Creierul este inundat de dopamina, de aici acea senzatie de fericire, fluturi in stomac, senzatia ca te prelingi  usor…sau ca nu ai forta in picioare, dragoste romantica, poezie, muzica.

Aceasta este o sinteza pentru „Drunk in love” sau pentru procesul de indragostire.

Ce urmeaza dupa „drunk in love”?

Creierul poate traduce mai departe activitatea sistemului limbic profund in sentimente si emotii: pasiune, iubire, ura (prin activitatea de la nivelul cortexului prefrontal).

Dupa procesul de indragostire apare iubirea romantica sau ceea ce Dorothy Tennov a denumit a fi „limerence”, o forma de iubire pasionala, cu sens de „crazy love”, un mixt de atractie romantica puternica, care te copleseste si care duce catre o dorinta aproape obsesiva ca celalalt sa raspunda in mod reciproc acestei iubiri prin absolut toti porii lui. Este acel tip de iubire care te consuma, te rascoleste, iti provoaca insomnii, te nelinisteste, insa tot iubire este, intr-o forma patimasa ce-i drept. Poate ca si iubirea sau cel putin aceasta forma de iubire este un viciu…Un exemplu poate fi romanul „Dragostea in vremea holerei”, scris de Gabriel Garcia Marquez. Povestea romanului descrie tocmai acest  tip de iubire patimas, viciat…

Iubirea romantica, cu tenta pasionala, include devotament si incredere intr-o forma intima. Tot aici, exista conectare, incurajare, comunicare, apreciere, admiratie. Este o forma de iubire care in timp poate dainui, poate invinge obstacole, aduce implinire, liniste sufleteasca, fericire, un zambet larg inca de la primele ore ale diminetii, inspiratie, poezie, muzica, iesiri in natura, explorarea lucrurilor pe care nu credeai ca le vei explora vreodata, te face mai bun, mai senin, te ajuta sa cresti si sa stralucesti.

Bertrand Russel, laureat al premiului Nobel in literatura, spune ca iubirea este „o sursa de desfatare”. Tot el, spune asa: „ Nu numai ca dragostea e o sursa de delicii, dar absenta ei este un izvor de suferinta. In al doilea rand, dragostea merita pretuita pentru ca amplifica orice placere nobila – muzica, rasaritul de soare in munti, marea sub clar de luna”.

Nu ne ramane decat sa ne bucuram de acest deliciu…

Fidelitatea in relatii

Ne putem simţi atraşi de alte persoane din afara cuplului, însă asta nu înseamnă că este nevoie să ne punem dorinţa în act. Putem rămâne fideli în pofida dorinţelor noastre.

Nu este aşa de uşor să vorbim despre fidelitate în cazul în care într-un cuplu sunt implicate foarte multe forţe mai mult sau mai puţin conştiente, variabile şi nevoi (spuse sau nespuse, împlinite sau neîmplinite). De aceea este bine ca la începutul unei relaţii partenerii să vorbească despre cum văd ei fidelitatea şi infidelitatea ca să ştie din ce punct pornesc şi dacă sunt de acord fiecare cu valorile şi ideile celuilalt.

Mai există apoi variabile inconştiente, care nu pot fi discutate, pentru simplul fapt că partenerii nu sunt conştienţi de ele. De aceea o cunoaştere bună a propriei persoane poate pune la punct multe aspecte în cuplu. Încă la noi în ţară cuplurile nu merg la consiliere “pre-maritală”. Aceasta consiliere ar scuti multe cupluri de aşteptări irealiste şi eşecuri. Cuplurile ajung la psihoterapie deseori când sunt în criză. Este mai bine să previi decât să tratezi. Încă nu avem o cultură a prevenţiei. O igienă personală psihologică este de dorit pentru fiecare dintre noi şi pentru cuplu.

Fidelitatea în cuplu este necesar să fie o valoare a ambilor parteneri, altfel, unul dintre ei va considera că dacă înşeală într-un anumit moment nu a fost infidel. Este, de asemenea, necesar ca cei doi să îşi explice foarte clar ce înseamnă pentru fiecare fidelitate şi lipsă de fidelitate. Altfel, se pot naşte multe confuzii şi probleme.

Dacă o persoană are ideea că partenerii înşală, va găsi inconştient un partener care să îi confirme concepţiile despre parteneri şi relaţii.

A înşela înseamnă nu numai o implicare sexuală, ci şi o implicare afectivă, intelectivă într-o altă relaţie.

Femeile pot înşela la fel de mult ca şi bărbaţii, însă datorită cutumelor sociale, ele sunt mult mai discrete cu acţiunea lor. Deseori femeile înşeală deoarece nu se mai simt iubite şi apreciate.

Care ar fi unele cauzele ale aventurilor:

  • O persoana înşală din curiozitate, sau considerente de genul : “Dacă alţii o fac eu de ce nu?”. Uneori o astfel de socoteală poate ascunde disfuncţii psihologice maiprofunde.
  • O altă persoană doreşte să îşi reconfirme atractivitatea (are stima de sine scăzută) sau înşală când trece prin diverse probleme personale, profesionale care nu au a face cu relaţia de cuplu.
  • Alta înşală când are loc o criză în cuplu (provenită din familia extinsă, venirea pe lume a unui copil, decesul cuiva din familie, pierderea locului de muncă). Chiar şi evenimentele fericite sunt pe lista de evenimente stresoare. Infidelitatea în aceste cazuri este o formă de a nega/uita problemele. În această situaţie este vorba de lipsa de responsabilitate şi maturitate a persoanei în cauză.
  • Altă persoană înşeală pentru că are idei greşite/iluzii despre cum să fie partenerul/partenera şi despre relaţii. Aceste idei preconcepute, convingeri mai mult sau mai puţin realiste nu sunt puse la îndoială şi nici discutate cu partenerul, astfel lipsa de comunicare poate duce la o încercare neeficientă de a rezolva o problemă prin infidelitate. Cum imaginea ideală nu corespunde cu persoana reală, atunci persoana care înşală crede că o altă persoană ar putea corespunde idealului. Este o iluzie ca oricare alta. Nici o persoană reală nu corespunde total idealului din mintea noastră. Deseori, cealaltă persoană are trăsături opuse partenerei/partenerului oficial/oficiale însă şi alte defecte.
  • O altă persoană are tendinţa de a înşela, pentru a nu fi părăsită, înşelată şi atunci înşală prima. Aici avem de-a face cu o teama de intimitate şi posibil o traumă legată de ataşamentul primar. ( O persoană care înşală ea prima s-a simţit părăsită de părinţi. Poate avea stil de ataşament evitant). O astfel de idee ascunde o convingere profundă de esec în iubire, care deseori este clarificată şi rezolvată dacă persoana urmează o psihoterapie.
  • Altă persoană înşală, nefiind niciodată multumită de ceea ce are. Vrea mereu lângă sine partenerul/partenera perfect/ă. Mania perfecţiunii nu duce decât la nefericire, persoana rămânând singură până la urmă. A căuta mereu şi mereu o persoană “Perfectă” nu arată decât imaturitate emoţională şi lipsă de realism. Este o dorinţă infantilă care ascunde o nedesprindere de unul dintre părinţi. Uneori şi părinţii alimentează această dorinţă patologică. Cred că aţi auzit de multe ori când unul dintre părinţi devalorizează pe oricine are o relaţie cu fiul/fiica, spunând: “Nu e bun/ă pentru tine. Îţi trebuie mai mult”. Practic, un om care trece de la un partener la altul este inconştient încă legat de unul dintre parinţi. Această legătură împiedică o relaţie de lungă durată şi favorizează adulterul, infidelităţile. Sunt mame care îşi încurajează fii să îşi înşele partenerele, pe de o parte fiind tributare ideilor socioculturale cum că “bărbatul oricum calcă strâmb măcar o dată în viaţă” şi dintr-o dorinţă inconştientă de a nu işi pierde “copilul” (“merge cu mai multe, însă tot la mine se întoarce).
  • Alteori putem găsi cauzele infidelităţii în relaţiile transgeneraţionale din familia persoanei. Dacă o persoană a avut un părinte, sau ambii, sau bunici, unchi, mătuşi infidele/infideli există o mare şansă de a repeta istoria familiei. Dacă persoana care are în istoricul transgeneraţional infidelităţi se căsătoreşte cu o persoană care are şi ea infidelităţi se prea poate ca fiecare să aibă idei disfuncţionale despre relaţii, astfel încât una să ajungă să înşele şi alta să fie înşelată.
  • Alte persoane înşală deoarece au avut din copilărie un stil de ataşament evitant sau dezorganizat, care nu le-au insuflat ideea de siguranţă în relaţii. Această incapacitate le face pe aceste persoane să treacă foarte uşor de la o relaţie la alta sau să aibă parteneri multipli şi în acelaşi timp. O persoană cu stil de ataşament evitant ar putea să înşele deoarece se simte la un moment dat prea apropiat de partener şi acest lucru îi conferă anxietate. De fapt fuge de intimitatea autentică.
  • Alte persoane înşală pentru simplul fapt că doresc să termine cu relaţia actuală şi îşi aleg o supapă. Deseori fac în aşa fel încât partenerul să afle infidelitatea, în speranţa că tot partenerul va pune punct relaţiei. Aceste persoane nu îşi asumă responsabilitatea unei rupturi, preferând să iasă basma curată din relaţia pe care nu doresc s-o salveze.

Persoana care este înşelată poate să aibă un scenariu de viaţă complementar cu persoana care o înşeală. Astfel, îşi poate alege inconştient un partener care o înşală şi îşi întăreşte concepţiile de viaţă.

O persoană care a înşelat o singură dată există şansa să nu mai înşele, iar o persoană care are un trecut plin de înşelătorie este posibil să înşele în continuare.

Cert este că dacă partenerul află infidelitatea celuilalt, se mai poate salva ceva. Infidelitatea poate fi chiar un punct de pornire pentru o relaţie matură şi autentică (nimeni nu spune că fără efort, perseverenţă şi sentimente contradictorii).

Dragostea nu este ceva care se întâmplă, ci ceva care se construieşte în fiecare minut. Restul necesită timp acordat şi răbdare. Să te reîndrăgosteşti iarăşi şi iarăşi de aceeaşi persoană, iată eterna provocare.
Fragment  din cartea Despre iluzii, mituri, amagiri

Cum invatam sa iubim?

Ce este iubirea? Multe persoane confunda atracţia cu iubirea. Multe persoane confundă acel sentiment de “fluturi in stomac” cu iubirea. Multe persoane considera ca daca exista pasiune atunci un cuplu poate supravieţui. Deseori suntem intoxicaţi cultural de-a lungul vremii privind ideile despre dragoste.

Filosofii si moralistii francezi au analizat iubirea la microscop si au ajuns la niste adevaruri psihologice. De exemplu, François de La Rochefoucauld spunea acum ceva vreme si cred ca este inca valabil, cam aşa: “ca unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca nu ar fi auzit vorbindu-se de iubire”. Cu alte cuvinte iubirea este determinata social si cultural.

Multi dintre noi pornim in viata cu diverse idei despre iubire pe care le preluam de la parintii nostri, de la societate. Noi gandim si traim o relatie dupa niste convingeri si credinte deseori eronate, preluate cultural (parinti, societate, stramosi, biserica si alte institutii).

Primul lucru pe care il invatam despre iubire este relatia cu prima persoana de atasament – mama si tata si apoi bunicii, educatorii, profesorii. Daca am fost primiti bine pe aceasta lume, o sa avem capacitatea de a ne iubi pe noi insine si pe altii. Freud a denumit acest lucru – compulsie la repetitie. Daca o persoana a avut un stil de atasament nesigur, mai mult ca sigur va alege un partener cu acelasi stil de atasament.
Pana persoana nu constientizeaza repetitia relatiilor negative cu primele persoane de atasament si lipsa de satisfacere a nevoilor din copilarie, va alege mereu si mereu relatii disfunctionale.

A doua mare lectie despre iubire este data de relatiile transgeneraţionale de cuplu, ale parintilor nostri, ale bunicilor nostri. Cautati si analizati relatiile stramosilor si o sa aveti in fata schema voastra de iubire. Este posibil sa aveti acelasi gen de relatii de cuplu sau dimpotriva opuse, sau sa preluati unele aspecte din relatia stramosilor si alte aspecte sa fie diferite. Important este ca acele relatii sa fi fost functionale si fericite pe ansamblu. Sunt persoane care se afla in opozitie cu valorile din familia proprie si atunci in spirit de rebeliune isi aleg un partener indezirabil pentru familia lor. Daca familia a fost excesiv de dependentă si unita, predecesorul poate sa se revolte si sa devina foarte inconstant in relatiile parteneriale. Deseori nu este vorba de dragoste, ci doar de o rebeliune impotriva familiei de origine.

Se prea poate ca unele persoane care au vazut in familia lor relatii violente in cuplu sa nu isi gaseasca partener, crezand ca relatiile sunt neplacute si mai bine sa se lipsească. Astfel nu vor avea nici o relatie durabilă si isi vor alege inconstient sau constient parteneri care nu doresc relatii de durata.

In alt caz, o alta persoana a văzut in familie relatii armonioase, fara cearta si a tras concluzia ca intr-o relatie daca te certi nu e bine si ca atare va parasi o relatie in care partenerul este confruntativ.

In ambele situatii persoanele sunt prada unor idei gresite despre relatii. După analistii tranzactionali modul de a iubi si a ne raporta la iubire-dragoste se regaseste in povestile/basmele/romanele preferate in copilărie/adolescenta care sunt congruente cu scenariul de viata.

Contrar credintelor, basmele nu sunt povesti pentru copii. Şi ideea că basmele ne invata lecţii este un mit. Autoarea considera ca basmele ofera surse de aventura. Şi daca analizam bine, asa si e.

Cine nu a stat cu sufletul la gura sa vada dacă Scufita Rosie e mancata sau nu de lup, sau Alba ca Zapada moare otravita sau nu, sau Cenusareasa e prinsa de mama vitrega sau nu si tot aşa? Basmele oferă adrenalina.

Basmele arata deseori conflicte din viaţa reala a persoanei (din viata de familie si din spatiul apropiat al copilului). Nu intamplator, o fetita a carui tata s-a recasatorit are ca basme preferate Alba ca Zapada si Cenusareasa, sau un copil care a venit pe lume tarziu intr-o familie are ca basme preferate “Fat Frumos din Lacrima sau Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Noi ne identificăm cu unele eroine si eroi si acestia ne definesc modul de a ne trai viata. Celelalte personaje din povesti le vom regasi in viata reala in partenerii nostri. De foarte multe ori si noi însine vom schimba rolurile pe parcursul vieţii, fiind pe rând alte personaje din poveste. În majoritatea basmelor există un triunghi dramatic: Persecutor, Salvator, Victimă. Gândiţi-vă numai la două basme foarte cunoscute: Cenuşăreasa şi Albă ca Zăpada. În fiecare există rolul de Persecutor: mama vitregă, surorile; de Victimă: Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa şi de Salvator: piticii, vânătorul, zâna bună, prinţul.

Cunoscând aceste lucruri este important să inventăm poveşti şi basme, având în vedere impactul puternic asupra vieţii lor de mai târziu.

Puteţi să analizaţi ce stimă de sine are o persoană care a avut ca basm preferat Răţuşca cea urâtă? Cum se mişcă ea prin viaţă? Şi ce părere are despre ea însă şi, despre alţii şidespre lume?

Mai tarziu romanele de dragoste (La răscruce de vânturi, Mândrie şi prejudecată, Pe aripile vânturilor, Madame Bovary, Mătănii, Maytrei, Anna Karenina) conţin şi ele aceeaşi schemă şi produc  iluzii asupra ideii de dragoste. Romanele de dragoste mai au o caracteristică: arată o iubire ideală, iluzorie care nu se consumă de cele mai multe ori, ci rămâne la nivel platonic. Marile poveşti de dragoste înfăţişate de scriitori şi filme sunt doar nişte mituri în care ne place multora să credem (Tristan şi Isolda, Romeo şi Julieta, Orfeu şi Euridice). Dacă Romeo şi Julieta nu aveau interdicţia iubirii lor oare ne mai captiva aşa de mult povestea lor, care poate se termină în bucătărie cu o Julieta plină de nervi că Romeo al ei nu o ajuta la curăţatul cartofilor sau cu un Romeo sătul de cicălelile consoartei?

Acelaşi impact negativ asupra structurării vieţii de cuplu, o au şi filmele romantice. Filmele romantice afectează viaţa de cuplu în negativ deoarece cresc aşteptările irealiste ale partenerilor genul mitului: “Dacă mă iubeşte trebuie să ghicească, aşa am văzut că face X în film… şi aşa am citit în X roman de dragoste”.

Fragment din cartea Despre iluzii, mituri, amagiri – editura Ascendent, 2011.

Despre iubire…

Ce este iubirea? Multe persoane confunda dorinta sexuala, atractia cu iubirea. Multe persoane confunda acel sentiment de “fluturi in stomac” cu iubirea. Multe persoane considera ca daca exista pasiune atunci un cuplu poate supravietui. Multi dintre noi pornim in viata cu diverse idei despre iubire pe care le preluam de la parintii nostri, de la societate. Marile povesti de dragoste infatisate de scriitori si filme sint doar niste mituri in care ne place multora sa credem (“Tristan si Isolde”, “Romeo si Julieta”, “Orfeu si Euridice”). Daca Romeo si Julieta nu aveau interdictia iubirii lor oare ne mai captiva asa de mult povestea lor, care poate se termina in bucatarie cu o Julieta plina de nervi ca Romeo al ei nu o ajuta la curatatul cartofilor….sau cu un Romeo satul de cicalelile consoartei. Multe filme care infatiseaza o relatie intre o femeie si un barbat au un final fericit, de cele mai multe ori cu cei doi care isi pun pirostriile. Dar filmul nu mai arata ce se intimpla dupa nunta, cum reusesc cei doi sa se inteleaga, sa se adapteze unul la nevoile celuilalt, sa negocieze relatia, sa colaboreze.

Si atunci ce este iubirea, daca cele de mai sus nu arata iubirea…?

De multe ori in relatiile persoanelor reale indragostirea de inceput piere dupa 3 ani si uneori persoanele se trezesc in fata unei alteia necunoscute, pe care de fapt nu o cunosti deloc. Indragostirea de inceput “orbeste”, facandu-ne sa nu vedem decat ceea ce dorim noi sa vedem din celalalt, nu pe el insusi asa cum este cu defecte, vulnerabilitati, slabiciuni….

Indragostirea nu ne ajuta sa alegem constient o persoana, ne farmeca, dar ne inseala. Asta nu inseamna ca dupa ce ne dezindragostim nu putem alege constient sa avem o relatie cu acea persoana. Dragostea matura vis a vis de dragostea romantica/pasionala are avantajul ca imbina mult mai multe din domeniile vietii in viata de cuplu. In dragostea de inceput (mai ales cea care incepe prin indragostire) este implicata multa disponibilitate sexuala, ceea ce nu este deloc rau, dar cand aceasta dragoste se estompeaza este necesar sa existe alte valori.

Persoana indragostita de obicei crede ca partenerul “trebuie” sa-i citeasca gandurile. Aceasta este una dintre fantasmele relatiilor, ca si cum partenerul “trebuie” sa ne cunoasca si sa ne citeasca gandurile chiar daca nu-i spunem “pentru ca ne iubeste”. Realitatea este ca partenerul are nevoie sa afle de la noi ce dorim ca sa ne cunoasca si sa ne inteleaga mai bine. O dovada de iubire este sa cerem, sa oferim, sa ascultam sa raspundem, nu sa fim muti asteptand minuni.

Dragostea matura implica teluri de viata comuna, evolutie comuna, participare reciproca, intelepciune, empatie si multe alte ingrediente. Calitatea unei relatii de cuplu se masoara prin domeniile concrete ale vietii in doi (filosofie de viata, organizarea finantelor familiei, timp liber, problemele religioase, prieteni, relatii sexuale, obiective si scopuri importante, sarcini casnice, decizii legate de profesie si cariera). Intr-o relatie de parteneriat este necesar sa fim noi insine impliniti ca persoane pe plan profesional si interior. Nu alegem o relatie ca sa ne salveze de noi insine, ci ca sa crestem odata cu ea. Desigur putem sa ne rezolvam implicit anumite probleme de imagine in cuplu (deoarece ne simtim valorizati de partener), dar daca stima noastra de sine este foarte joasa, cuplul nu poate sa ne-o creasca, ci doar noi insine putem sa ne vindecam. Altfel, fara increderea noastra in noi, nu o sa ne consideram niciodata demni de stima si capabili de a iubi la randu-ne.

Dragostea poate fi cuantificata/concretizata pentru a o intelege mai bine. Ca sa aflam ce inseamna pentru fiecare iubire am putea sa ne intrebam ce este semnificativ pentru noi. Dr Gary Chapman, autorul cartii “Cele cinci limbaje ale iubirii” de Curtea Veche a descoperit ca ar exista moduri de cerere si exprimare a iubirii diferite prin: cuvinte de incurajare, timp acordat, primire de daruri, servicii, mangaiere.

Sa iubim si sa fim iubiti!

Acest articol a fost publicat prima data pe site-ul http://www.sensart.ro

Mituri despre femei si barbati in societatile patriarhale

Mituri despre femei si barbati:

“Un barbat trebuie sa aduca bani in casa si atat.”
“O femeie trebuie sa faca treaba in casa si sa faca educatie copiilor.”
“Un barbat care plinge e “slab” si mai nou nici femeia nu trebuie sa planga. (pentru ca e tot slaba)”
“O femeie care isi exprima furia este isterica sau nebuna.”
“O femeie care conduce masina, aduce bani in casa si nu isi creste copiii – e o sotie rea si o mama rea”
“Un barbat care nu bea nu e barbat”
“O femeie care bea nu e femeie”
“Toti barbatii inseala si e normal sa fie asa”
“Femeile ar trebui sa stie ca un barbat mai calca strimb si sa il ierte”

“Daca ne iubim partenerul, nu ne simtim atrasi de alte persoane”

(Adevar: ne simtim atrasi de alte persoane – este firesc, insa asta nu inseamna ca trebuie sa punem in practica dorinta.  A ne simti atrasi de alte persoane este in regula insa a pune in act este altceva)

“Daca partenerul/partenera calca strimb e vina celuilalt ca nu a reusit sa tina persoana in cuplu”

(Adevar: deseori e responsabilitatea ambilor, fiecare avand ceva de rezolvat din trecutul lor impreuna si individual)

Despre acceptarea sentimentelor proprii (ale altora) si igiena psihologica:
Social (deseori din cauza dogmelor bisericesti sau din cauza invataturilor stramosilor nostri),  nu suntem incurajati sa exprimam si sa ne acceptam anumite sentimente perfect normale si reale! A simti si a exprima furie, frica, tristete si bucurie este firesc normal si sanatos. Priviti un copil mic: cand i se ia o jucarie din mina plange cu foc, apoi peste 2 minute uita si se joaca cu altceva – avand capacitatea naturala de a rade – adica de a se bucura. Deseori in societatile occidentale – fetita este incurajata sa “faca pe plac” si are permisiunea sa isi exprime tristetea – plansul, insa nu si furia asa cum baiatul este incurajat sa fie “puternic” si are permisiunea sa isi poata exprima furia, insa nu si tristetea – plansul. Astfel asistam la patologii – femei care nu isi exprima furia si intra in depresie, barbati care nu isi exprima tristetea, isi manifesta agresivitatea si intra in depresie. Alteori barbatii ascund teama prin agresivitate (agresivitatea nefiind autentica in context ci doar o incercare de a ascunde un sentiment real). Este nevoie sa invatam sa exprimam sentimentele reale, nu sa le ascundem cu pseudo- manifestari.

Acest articol a fost prima data publicat pe blogul personal.